COMUNICAT DE PRESĂ - Creșterea concentrațiilor de poluanți în perioada 15-16 februarie, în Municipiul București și în întreaga țară
În seara zilei de marți, 15 februarie, începând cu ora 21.00, la nivelul întregii țări, concentrațiile de particule în suspensie au crescut progresiv, emisiile de poluanți acumulându-se la nivelul solului din cauza existenței unor condiții meteorologice extrem de nefavorabile dispersiei. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, mișcarea aerului pe orizontală a fost extrem de redusă, ceea ce a determinat condiții de calm atmosferic pe spații destul de extinse, iar pe verticală direcția de deplasare a fost de sus în jos, pe fondul presiunii atmosferice ridicate, a umezelii relative a aerului, în general, ridicate și a formării unui strat de inversiune termică, astfel încât efectul a fost cel al unui ”capac” care a împiedicat dispersia poluanților pe timpul nopții.